Confesiunea avortului

Medicul american Bernard Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui fat de 12 saptamani. Astfel, fatul presimte amenintarea instrumentului ucigas, care se apropie ca sa-i zdrobeasca lui capul si se manifesta prin: miscari violente si agitate; cresc bataile inimii de la 140 la 200; deschide gura larg ca intr-un strigat mut.Medicina nucleara a aratat ca la 18 zile se fac simtite bataile inimii fatului, iar la 7 saptamani are toate organele interne si externe definitiv conturate.Cei care dau medicamante avortive sunt ucigasi, la fel cea care avorteaza.Complicitatea la avort este complicitata la ucidere.Avortul este considerat ucidere cu premeditare, pentru ca ia dreptul la viata al unei fiinte omenensti inainte de a veni pe lume si inainte de a se invrednici de Sfantul Botez. IN JURAMANTL LUI HIPOCRAT MEDICUL MARTURISESTE: NU VOI DA FEMEII SUBSTANTE AVORTIVE.

Prima zi de dementa

Conversatia a fost placuta pana la un moment dat cand privirea a inceput sa-i rataceasca pierduta undeva intr-un punct imaginar. Am simtit atunci ca nu mai sunt ascultat si brusc a trebuit sa indur un sir de intrebari legate despre o conduita perceputa ca fiind negativa.In acel moment m-am blocat pentru ca nu puteam sa rationalizez ce anume a determinat aceasta iesire.N-am reusit sa inteleg. Nervii mei ajunsesera sa fie intinsi la maxim, valuri de caldura au inceput sa-mi inunde tot corpul, respiratia s-a precipitat si atunci am izbucnit. Limba de lemn folosita nu mai determina nici un logica in afirmatii pur si simplu doream sa calc totul in picioare, sa fac scrum din tot ce imi iesea in cale si la fel de brusc cum a inceput tot asa m-am potolit.Este bine sa-ti cunosti limitele pentru ca asa ajungi sa le stapanesti, controlandu-le reusesti sa-ti impui exact acel sange rece despre care se prezuma deoacamdata ca il au doar soparlele.Fiecare generatie sufera de o boala a ei, in trecut bunicii au trebuit sa suporte dezastrele cauzate de razboi, in prezent parintii se confrunta cu stresul cotidian si pentru generatiile viitoare o forma incomparabila de contracarat sta sa se infiripe. Este inceputul nebuniei, lipsa de constiinta, identitate, liberul arbitru este cu desavarsire compromis, pentru ei nu mai exista actiunea de a face. Totul imbraca forma intr-un singur cuvant: dezorientare. Oamenii au simtit nevoia sa fie condusi. Acest lucru primitiv incepe sa devina desuet. Au simitit nevoia astfel prin a fi condusi sa-si apere valorile sociale, sa le conserve, constrangerea fiind modul de acceptare pentru care au lasat deplina lor libertate individuala pentru comuniunea de grup dupa reguli si norme distincte. Astazi acest principiu incepe sa cada. Este ca si cum ar trebuie sa induri un val de lumina intermitent abatut asupra privirii fara sa mai faci distinctie fata de nici un obiect sau persoana. Orbirea de sine dar aici nu te mai poate ajuta nimeni pentru ca si cel de langa tine este afectat intr-un grad mai mare sau mai mic. Nu poti realiza acest pericol, este de esenta factorului, nu-i poti determina limitele pentru ca nimeni nu mai este in putere sa te ajute sa fi vindecat. Slabim incetul cu incetul, vom lasa garda jos. Inceput - sfarsit, de la infinit la infinit, bariere rasturnate. La urma urmei si infinitul are o limita. Cand depasesti limita...................

Prima impresie conteaza! O greseala pe care probabil o voi regreta toata viata. Sa te imbeti cu apa rece, asta da performanta si asta tocmai atunci cand nu era absolut necesar. Un compromis la care minus infinit are limita. O zi de vara nu ar fi asa de caldurasa daca soarele nu s-ar incapatana sa-mi aminteasca asta. Cateodata stau si ma intreb oare ce i-am facut norocului de ma pacaleste de fiecare data. Cineva spunea ca norocul este o pasarica foarte greu de prins atunci cand esti tanar!!!!!! HAHAAAAAAAAAAAA!!!! Probabil a uitat sa adauge mai ales.. ! Astazi 01.07.08 lucrurile stau exact asa cum le-am indeplinit.Si nici macar nu am alergat prea mult ca sa ajung in situtatia asta. Nuuuuu! A venit singura ca o facuta!! Era simplu pentru mine, un ocol si gata.....dar nu........a trebuit sa cedez si la un moment dat parea sa-mi placa....si brusc am devenit constient. Pentru asta multumesc. Pastreaza-ti memoria treaza. E mai bine sa spui asta e...decat ce-ar fi fost daca.....Multumiri tuturor care nu s-au ostenit sa arate mai mult decat pot!

Influentele limbii romanice

INTRODUCERE



Cucerirea Daciei (105-106) dH, ultima în dată, trebuie înţeleasă în legătură cu romanizarea celorlalte provincii din peninsula Balcanică şi cu o desăvârşire a acestei opere.
Din punct de vedere strategic, ea nu se putea face înainte ca romanii să-şi fi asigurat un debuşeu pe coastele Dalmaţiei şi mai aproape de teritoriul Daciei, să fi cucerit Panonia şi Dobrogea de astăzi. Cine stăpâneşte Dobrogea este stăpân sau poate supraveghea şesul Ţării Româneşti şi navigaţia pe Dunăre. Numai după ce Dunărea devenise un fluviu roman, cu castele întărite, cuprinzând garnizoane romane, ridicate din loc în loc, romanii au pornit la cucerirea Daciei.
Colonizarea romană a Daciei apare ca desăvârşirea unui proces lent de romanizare, inaugurat de colonizarea provinciilor vecine. Teritoriile romanizate şi transformate în provincie romană corespund numai cu o parte a teritoriului românesc de astăzi, cum ar fi: o porţiune a Ardealului, Banatului şi Olteniei, restul teritoriului fiind păzit de castele romane şi în stăpânirea populaţiei autohtone sau năvălite din stepele Rusiei.
Menţinerea imperiului roman şi după anul 271 în unele părţi din Banat, Oltenia, Muntenia şi jumătatea de sud a Moldovei, impusă nu numai de raţiuni de ordind militar în vederea apărării graniţei dunărene, dar şi de ordin economic, a favorizat continuarea unor strânse şi multiple legături dintre imperiu şi romanici de la nordul Dunării de jos, cu consecinţe social-economice şi politice imediate, deosebit de importante pentru definirea consecinţelor etnice şi culturale care vor caracteriza, în general, societatea carpato-dunăreană din cursul perioadei secolelor IV-VIII dH.
Numeroase capete de pod romane menţinute pe malul stăng al Dunării de jos, existenţa aici a unor oraşe cetăţi, anexiunile teritoriale temporare (înglobând uneori zone considerabile), au contribuit fără îndoială şi ele, nu numai la consolidarea legăturilor cu regiunile romanice de la sud, ci şi la amplificarea procesului de romanizare care începuse să cuprindă treptat dar temeinic, pe întreg cuprinsul Daciei carpato-dunărene, toate domeniile vieţii economice, sociale, culturale şi spirituale.
Succesul rapid al limbii latine în Dacia şi dispariţia limbilor poulaţiilor autohtone se explică uşor şi apare ca un proces firesc în cursul evoluţiei unui popor. Cine ar urmări harta lingivistică a Europei, în epoci succesive, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi ar constata ca un fapt frecvent schimbarea de limbă la un popor, cauzată de evenimente politice, economice şi de faptele de civilizaţie.
Ceea ce i-a făcut însă pe autohtonii Daciei să-şi părăsească limba este nu numai prestigiul civilizaţiei romane, dar şi autoritatea statului roman, care şi-a impus limba ca singură limbă de stat.
Limba latină a început să fie modificată în timpul lui Marcus Terentius Varro 116-217 îH.
Ea s-a păstrat însă profund şi serios într-un singur loc. Acolo ea a rămas pănă astăzi, la nişte oameni demni care o vorbesc cu statornicie, un popor din părţile nordice care vorbeşte chiar limba latină, cel mai curat dintre toate popoarele. Ei îşi spun Valahi, odinioară cunoscuţi sub numele de Daci, situându-se dincolo de Moesia inferioară, peste Dunăre.












CAPITOLUL 1

INFLUENŢELE DIN LIMBA ROMANICĂ

Limba română s-a format pe un teritoriu întins din Dacia şi pe teritoriul vecin de la sudul Dunării din regiunea Timoc, Vardar, Moravia, în strânsă legătură cu teritoriul romanizat şi atestat până târziu ca atare de-a lungul Viei Egnatia, care corespunde cu graniţa dintre dialectele bulgare de vest şi sârbeşti şi că pe mai multe puncte ale acestui teritoriu întins, la Nord şi Sudul Dunării, s-au menţinut centre compacte de populaţie care vorbeau limba română.

1.1. Influenţele limbii romanice de limba latină:
Definită genealogic, limba română este limba latină, vorbită în mod neîntrerupt
în partea orientală a imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia superioară şi inferioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre.
Limba română a păstrat unele elemente latine prezente în toate celelalte limbii romanice sau numai în unele dintre ele sau chiar absente din toate limbile romanice, dar a şi pierdut elemente latine păstrate de una sau mai multe limbi romanice.
Limbile romanice sunt definite la modul general ca limbile continuatore ale limbii latine, ca limbi neolatine. Pe de altă parte, definiţia pe care am dat-o pentru limba română face referire la limba latină vorbită în provinciile dunărene romanizate, însă izvoarele limbii române, în epoca ei cea mai veche, se găsesc, în textele latine zise vulgare, adică în inscripţiile din Dacia şi peninsula Balcanică şi în lucrările gramaticilor, unde vulgarismele sunt indicate ca atare, iar atunci când termenul nu este atestat în texte, recurgem la comparaţia limbilor romanice.
Astfel înţelesul unui cuvânt cum ar fi: “testa”, indicat ca vulgar de Quintilion (avea sensul de vas de pământ şi de scăfârlie) apare cunoscut în limba română sub denumirea de ţeastă.
Limba vorbită diferă după clasele sociale care o întrebuinţează; există în această priviniţă grade sau categorii, de la care limba vorbită de clasele sociale înalte, până la limba vorbită de clasele sociale cele mai de jos.
Pe de altă parte, deosebim o limbă vorbită la ţară (rusticitas), opusă limbii vorbite la oraşe (urbanitas).
Particularitatea caracteristică a latinei vulagare este accentul care şi-a păstrat locul, cu diferenţa că nu s-a mai dat importanţă cantităţii. Diferenţa cantitativă dispare, dându-se în schimb importanţă calităţii, adică timbrului vocal. Astfel e (lung) devine e (închis), iar e (scurt) devine e (deschis).
Iată astfel câteva cuvinte latine (ele ar fi circa 85) care s-au păstrat numai în limba română:
Apuca – aucupare;
Asuda – exsudare;
Buiestru – bajesten;
Cântec – canticum;
Defăima – diffamare;
Deprinde – deprehendere;
Dumica – demicare;
Farmec – pharamacum;
Feri – ferire;
Fericire – felix;
Flămând – flammbundus;
Frământa – fermentare;
Fuior – falliolus;
Grangur – galgulus;
Ierta – libertare;
Îmbuiba – bubire;
Întâmpla – intemplare;
Întâi – antaneus;
Jugastru – jugastrum;
Junghia – jugulare;
Legăna – liginare;
Leşina – laesionare;
Lingură – lingula;
Mare – marem;
Mesteacăn – mastichinus;
Mire – miles;
Negustor – negoţiator;
Nici – neque;
Nutreţ – nuticium;
Oaie – ovis;
Ospăţ – haspitium;
Plăpând – palpabundus;
Caracterul latin se regăseşte şi prin creştinismul românesc în care apare limpede la o cercetare sumară a termenilor care exprimă noţiunile fundamentale ale credinţei. Iată câţiva termeni, împreună cu cei latini din care derivă:
- biserică vine de la cuvântul latinesc basilica. Basilica apare în terminologia creştină numai la începutul sec. IV şi anume cu înţelesul de clădire, de lăcaş religios din care apoi se va dezvolta şi acela de comunitate. Aşa încât prezenţa acestui termen în limba română este o dovadă că cei mai mulţi dintre strămoşii noştrii s-au creştinat după anul 350.
- O altă dovadă în acest sens este cuvântul cuminec, care vine de la comunicare. Termenul latin n-a căpătat însă înţelesul creştin decât după anul 400.
- Dumnezeu vine din Domine Deus, invocaţie păgână către zeu, adoptată apoi şi de biserica creştină.
- Crăciun are drept etimologie cuvântul caltionem, care însemna, la latini, apelul sau convocarea de către preotul păgân a poporului, la ziua întâi a lunii, pentru a-I anunţa sărbătorile din acea lună. După alţi cercetători, Crăciunul derivă din cretionem, al cărui înţeles este tot una cu termenul românesc creaţie.
- Rusaliile poartă numele vechii sărbători păgâne Rosalia, adică sărbătoarea pomenirii morţilor, în timpul primăverii când înfloresc trandafirii.
Tot de oringine latină, dar cu înţeles exclusiv creştin sunt: a boteza, cruce,
creştin, înger, preot, rugăciune, părinte, paşte.

2.1 Infulenţele limbii romanice de către alte popoare:
Aşa cum am enunţat mai sus, limba română a început să se formeze şi în afara teritoriului Daciei, în felul acesta ne putem explica paralelismele surprinzătoare dintre limba albaneză şi limba romanică şi împrumuturile reciproce care implică o convieţuire a acestor 2 popoare.
Dintre cuvintele comune române şi albaneze, care nu se explică prin latină şi sunt deci în prealabil de origine tracă cităm: abur, baci, balaur, baltă, barză, căciulă, ceată, cioară, coacază, copil, droaie, fărâmă, fluier, gard, ghimpe, gata, grumaz, guşă, jumătate, mal, mazăre, mânz, naş, mugur, pârâu, sâmbure, scrum, ţap, tare, urmă, piatră, viezure, zară.
După retragerea legiunilor romane, apar în Dacia populaţii germanice precum: Goţii şi gepizii în Muntenia şi Ardeal şi mai târziu vandalii în Banat şi Crişana.
De la aceste popoare se poate să ne fi rămas unele cuvinte cum ar fi: brusture, cotropi şi nasture.
Cuvinte sigure de origine germanică au intrat în limba noastră mai târziu, prin intermediul slavei şi direct prin contactul cu saşii, de ex: bizet, capelmaistru, căprar, chelner, chiflă, clapir, tain, flanelă, gang, ghips, halbă, haltă, lozincă, şindirlă, şnur, spalţ, turn, zaţ, zeţar.
Soarta popoarelor slave şi a limbii slave în peninsula Balcanică şi în ţările dunărene a fost dublă; pe de o parte, în ţările de veche civilizaţie romană, slavii au fost desnaţionalizaţi şi şi-au pierdut limba. Masa elementului românesc, care este atestată istoriceşte pe teritoriul României de astăzi e compusă şi din slavii care şi-au pierdut limba, însuşindu-şi-o pe cea română.
Pe de altă parte slavii au desnaţionalizat pe Proto Bulgari care erau de neam turcesc. Slavizaţi cu desăvârşire şi în strâns contact cu strămoşii noştrii la Nordul Dunării, bulgarii au fost mijlocitorii influenţei slave asupra limbii române.
Cele mai vechi elemente slave pătrunse în limba română au un caracter pronunţat bulgăresc. Ele au fost împrumutate din vechea bulgară, în momentul primelor contacte slavo-române. Caracterul acesta bulgăresc îl găsim în tratamentul grupurilor de consoane tj şi dj, cum ar fi de ex: sfeştanie, primejdie, dâmb, scump, cimbru, sfânt).
În domeniul foneticii este de aminitit pronunţarea diftongată, sub influenţa slavă, a lui e, iniţial el este cu pronunţia iel, ieste.
Clasificarea termenilor slavi se poate face asfel după:
a. starea socială: bejenie, boier, grădinar, jupân, pribeag, slugă, stăpân, zidar;
b. familie: babă, ibovnic, nene, nevastă;
c. particularităţi fizice sau morale, calităţi sau defecte: becisnic, blajin, cârn, destoinic, drag, gârbov, golan, groază, jale, lacom, lene, milostiv, mândru, năuc, nerod, prost, slab, smead, treaz, vrednic, zglobiu;
d. partea corpului: cârcă, cosiţă, gât, gleznă, obraz, splină, trup;
e. îmbrăcăminte: cergă, cojoc, nădragi, poală, rufă, şubă, suman;
f. aramtă: izbândă, puşcă, război, sabie, steag, suliţă, viteaz;
g. comerţ: precupeţ, târg;
h. locuinţă, unelte, obiecte: baie, belciug, ciocan, cleşte, clopot, colibă, coş, coşciug, grindă, iesle, lanţ, lopată, pernă, prispă, rogojină, sfoară, toiag, vadră, zăvor;
i. hrană: colac, hrană, icre, poftă, ulei;
j. agricultură: brazdă, colibă, corvoadă, ogor, pleavă, plug, pogon, snop, stog;
k. pescuit: corabie, mreajă, năvod, undiţă;
l. medicină: boli, boală, ciumă, pojar, rană;
m. suprestiţii: basm, diavol, iad, idol, moroi, paparudă, rai, vrajă, zmeu;
n. natură: beznă, bună, crâng, crivăţ, gârlă, hotar, iaz, izvor, livadă, potop, sălişte, văzduh, zare;
o. faună: bivol, cuc, gâscă, lăstun, ogar, păstrăv, veveriţă, zimbru;
p. plante: bob, cocean, hrean, jir, mac, ovăs, sfeclă;
q. metale: cositor, oţel;
3.1 Izvoarele limbii romanice prin filiera Bizanţului:
Elucidarea unor numeroase şi deosebit de importante probleme din instoria veche a României, ca de exemplu aceea a continuităţii populaţiei autohtone romanice sau diferite aspecte ale procesului istoric de formare a poporului român, ca şi a trăsăturilor care caracterizează în general, cultura feudală timpurie românească nu poate fi întreprinsă astăzi decât în strânsă legătură cu existenţa imperiului Bizantin, a istoriei şi civilizaţiei sale.
Civilizaţia bizantină a lăsat urme adânci în cultura materială şi spirituală a poporului dintre Dunăre, Marea Neagră şi Carpaţii nordici, acest spaţiu a fost strâns legat de însăşi soarta Bizanţului.
Procesul de romanizare care continuase neîntrerupt şi se generalizase după retragerea aureliană, cuprinzând treptat dar ireversibil şi regiunile care nu făcuseră parte din fosta provincie romană Dacia , favorizat de acelaşi condiţii social-economice comune întregului teritoriu carapto-dunărean, dusese în cursul sec. IV-V dH la o relativă uniformizare a aspectelor vieţii materiale şi spirituale din acest spaţiu geografic.
Astfel un alt izvor de formare a limbii române se regăseşte în relaţiile populaţiei din spaţiul carpato-dunărean cu imperiul Bizantin, continuatorul imperiului Roman de răsărit.
În afară de influenţele extrem de numeroase atât în ceea ce priveşte sfera vieţii materiale cât şi cea spirituală a societăţii, pot fi consemnate şi altele deosebit de semnificative, conservate în fondul principal de cuvinte al limbii române. Aceste influenţe se referă la diferite domenii de activitate, unele cuvinte de origine bizantină pătrunzând în limba română încă în perioada în care aceasta se desăvârşeşte (sec. VIII-IX dH.), dar cele mai multe desigur mult mai târziu prin sec. X-XI dH.
Un număr însemnat de cuvinte bizantine se referă la diferite activităţi în legătură cu grădinăritul şi pomicultura, domenii în care influenţele bizantine s-au manifestat şi pe altă cale cu bune rezultate, cuvinte ca: mărar, spanac, fasole, livadă, crin, omidă, afină, vlăstar, platan, chiparos, mireasmă, a mirosi, şi altele sugerează influenţe manifestate prin diferite căi, dar constant, într-un domeniu în care şi unele unelte (care apar prima oară importate din Bizanţ), cum sunt cosorul cu dinte, săpăliga de formă trapezoidală sau romboidală, hârleţul cu ramă din fier, etc.
Tot atât de semnificativ ni se par termenii de origine bizantină ca meserie cum ar fi: maistor, mistrie, cărămidă, firidă, palat, humă, dârmon, piron, care amintesc de meşteşugul construcţiilor, a fortificaţiilor de piatră şi mortar.
Influenţele manifestate de Bizanţ a lăsat urme şi în vocabularul limbii române prin cuvintele: strachină, tigaie, clondir, cupă, scafă, pirostrii, litră, cadă. Pe lângă importurile de diferite vase sau influenţele direct primite în procesul producerii lor, subliniază în plus existenţa unor strânse şi continui relaţii în acest domeniu.
Legăturile comerciale, care constant au existat între Bizanţ şi populaţi veche românească prin intermediul cărora, aşa cum am mai arătat, au pătruns în teritoriile carpato-dunărene numeroase şi diverse importuri, au lăsat de asemenea urme în limba română. Noţiunile definesc atât produsele inexistente la nordul Dunării (pentru care nu aveam o denumire), cât şi anumite activităţi din sfera realţiilor comerciale, în general. Cuvinte ca arvună, camătă, a agonisi, prisos, ieftin, samar, desagă, buzunar şi altele amintesc de anumite activităţi ale negustorilor bizantini aici, iar termeni ca lămâie, stafidă, piper, camfor, orez, dafin, matase, mărgăritar etc, de unele produse din produsele importate prin intermediul acestor comercianţi, cele mai multe din asemenea produse pătrunse pentru prima oară pe aceste meleaguri către sfârşitul primului mileniu al erei noastre.
Chiar şi în domeniul militar s-au păstrat unele cuvinte de origine bizantină, cum sunt: cucură (tolbă), za, zale, zarvă, cort, stol, etc., deşi populaţia veche românească, după cum ştim nu a purtat lupte în cursul primului mileniu al erei noastre cu popoarele aflate în migraţie, ci doar a putut pune uneori la dispoziţia trupelor bizantine, care acţionau la nordul Dunării, unele detaşamente.
Astfel prin contactul cu creştinismul de către populaţia romanică din spaţiul carpato- danubiano-pontic se regăseşte existenţa unor elemente esenţiale comune cu Bizanţul în ceea ce priveşte etnicul, limba şi cultura materială.

O poveste cu un lup 2!

- Esti jalnic in asemena situatie. Te-ai gandit ca detii un control absolut si te-ai inselat.
- Nu-mi dau seama, finalizarea trebuia sa para un joc de copii.
- Ce este de facut?
- Nu stiu! Chiar asa dintr-o data sa-ti dau un raspuns nu pot, lasa-mi un timp de gandire.
- Din nou, mereu la nesfarsit, pana la urma asteptam ce? Sa loveasca din nou?
Dupa o tacere de cateva minute, se ridica de la masa si iesi pe usa.
Ramas singur, acesta isi mai aprinse o tigara si cazu intr-o meditatie adanca.
Se simtea ca intr-un joc de cuvinte incrucisate, enigma parca plutea in aer gata sa se sparga, dar nu-si dadea seama cum. Cu rabdare relua in memoria imaginara situatia lucrurilor de fapt petrecute pana acum.
Problema il obseda in asemenea masura incat ajunsese sa simta numai la simpla expunere o stare de disperare furibunda la neputinta de finaliza o actiune.
In cele din urma se imbraca cu pardesiul, isi aranja sapca pe cap, stinse tigara in scrumiera si iesi afara. In prag insa isi aduse aminte ca nu are cu ce sa inchida usa. Intorcandu-se in camera cauta cu privirea pe masuta cheile, dar acestea nu erau acolo si la un moment dat se auzira pasii cuiva care urcau scarile. Zgomotul de pasi era foarte des ca si cum cineva ar fi avut mai multe picioare, acesta fiind insotit de un tacanit strident, probabil era un caine cu stapanul lui.
Ce era curios, era faptul ca liftul functiona si totusi persoana responsabila cu zgomotul se incapatinase sa urce scarile pana la etajul opt. Brusc zgomotul se opri in dreptul usii, cineva parca aspira ceva langa prag. Neclintit, acesta asculta cele mai mici detalii ale suflului si brusc intelese cu cine avea de a face. In incapere nu se afla nimic care sa semene cu o arma pentru aparare asa ca se sprijini cu mana de unul din scaune, tinandu-l strans de spatar.
Brusc zgomotul inceta ca prin farmec iar dupa cateva clipe clanta se roti usor in jos usa deschizandu-se fara zgomot, un val de lumina napadi incaperea, acesta in gest reflex isi duse mana la ochi, orbit fiind nu a vazut o umbra neagra aruncanu-se asupra lui, un gest reflex in vid, un zgomot al unui trup aruncat pe podea si un clantanit de dinti.
In dimineata urmatoare tipetele Adrianei sculara tot locatarii palierului.
Imaginea parca decupata din bucataria iadului, oferea un spectacol oribil de carne si sange de om.

O poveste cu un lup!

Era dimineata si ploua torential. Deja baltile incepusera sa-si faca aparitia si toata lumea in aceea dimineata in drum spre servici incercau sa le ocoleasca. Nimeni nu acorda nici o atentie unui individ care imbracat intr-un pardesiu de culoare deschisa si cu o sapca pe cap, incerca prin fel de fel de acrobatii sa ajunga in fata unei locuinte, al carei trotuar semana mai degraba cu un canal navigabil.In fine, ajuns in fata acesteia apasa pe butonul soneriei aflat undeva langa perete si cineva deschise usa si individul s-a strecurat inauntru.- Hei dar inconstient mai esti, pleci pe ploaia asta fara o umbrela ca lumea, uitat-te la tine arati ca o varza abia murata!- Mersi, mersi dar m-am grabit, se pare ca am aflat misterul....dar, nu a mai apucat sa termine, proprietarul casei la tras imediat de brat si l-a introdus intr-o camera vecina unde se aflau o masa, doua scaune, o sticla si doua pahare.- Poftim, dezbracate de hainele ude, ia loc sa stam de vorba, vreau sa aflu totul in detaliu.Spunand astea turna in pahare, lichidul din sticla pe a carei eticheta se putea citi Vin de masa.Tipul isi aprinse o tigara, trase cateva fumuri in piept si incepu povestirea.- Stii prea bine ca ultima data s-a gasit acea baltoaca de sange si brusc cineva din inconstienta a sters toate probele.Celalat nu spuse nimic ci doar cu o usoara inclinare a capului il incuraja sa continuie.- Evident, pierdera a fost destul de insemnata si batrana putea fi un martor cheie, incompetenta tipilor astia de la ordine si siguranta o platim foarte scump noi. Dar cu rabdarea se trece marea. - Am ajuns la un rezultat interesant.- Tii minte absurditatea declaratie pe care a facut-o acea femeie in varsta, referitor la tipetele de lup?- Da im aduc aminte!- Ei bine, cum sa intalnesti asa ceva in inima orasului si de ce lup?- Nu stiu, astept sa-mi spui?- Cazul nu este singular s-au intalnit si imagini. Trebuie sa recunsoc ca totul mi-a parventit intamplator, ascultand o povestioara a unui prieten doctor.- Chiar este vorba de un lup?- Nu chiar! Este vorba de un DTS!- Un ce?- Hai mai bine sa-ti spun o poveste ca sa intelegi. In Antalya de astazi, candva demult un rege puternic detinea o sera in care crestea o planta verde, ce semana ca o buruiana. Secretul plantei era pazit cu strasnicie, cel care ar fi divulgat acest secret urma sa moara in chinuri groaznice, de fapt ar fi fost foarte greu, paza serei era bine intretinuta. Regele cand era cazul ii chema pe tineri la el in sera si le dadea sa guste un amestec din aceea planta, amestec care arata ca o pasta verde. Tinerii in cauza dupa ce consumau pasta simteau o puterinca forta interioara care le dadea aripi, nu mai simteau durerea si o stare de fericire perpetua ii cuprindea pe toti. Ar fi facut orice ca sa mai guste odata din savoare dulcetei verzi. Astfel regele avea asigurata o suita de fanatici, care executau fara cracnire tot ce acesta le poruncea. Acum intelegi?- Da. Totusi nu reusesc sa fac legatura cu imprejurarea de fapt pe care o cercetezi!?- Dragul meu, e simplu! Ce face un animal cand il doare burta?- Aha! Am inteles!- E acolos si se pregateste pentru urmatoarea lovitura.- Multa rabdare, trebuie sa urmaresc firul asta pana la capat. A fost imprastiat cu buna stiinta si n-a sa-mi iert niciodata lipsa de raspundere pentru ceea ce s-a intamplat

Sinonimistul

Am ajuns intamplator sa-l cunosc si cu timpul a devenit tot mai interesant. Intalnirea s-a datorat unei invitatii banale pe fondul unei internarii in spital a persoanei cu care intial aveam treaba.La inceput a fost mai greu sa ma obisnuiesc cu stiul de conversatie impus de el. Parca ar mai fi trebuit ceva spus chiar daca el deja terminase deja ce avea de spus. O bogata interpretare lingvistica ii statea tot timpul la indemana, ajungandu-se efectiv la terminologie.Pana acum pentru mine asa fenomen mai rar.Totul incepea cu o problema de discutat sau aici ar fi ceva interesant de spus ori este o chestiune de dezbatut pe tema asta.Niciodata nu foloseste un cuvant fara destinatie concreta.Prin el, explicatia nu necesita un efort suplimentar pentru a o intelege, anticipezi dinainte ce trebuie sa intelegi si la sfarsitul ei, te simti pe deplin edificat.Totusi despre el nu a facut discutii despre mai nimic, afara de o sotie si un testament "in spe", este singura persoana care moare in fiecare zi, succesorii lui sunt ori ascendenti ori descendenti cu toate clasele de privilegiati, linie drepta, colaterali si ordinari.Ah am uitat! O pasiune arzatoare pentru carti ca un copil de 5 ani care-si admira masinutele.

Totul curge - panta rei!!

De exemplu: o propozitie care incepe cu litera mare si se termina dupa vreo doua pagini intr-o balta de cerneala sub forma de punct.
O femeie care intotdeauna are ultimul cuvant de spus, tot ce spui dupa este o noua discutie pentru ea.